De două ori mai mulți atleți de elită, amatori și sportivi în fotolii rulante au luat startul la cele patru curse de atletism din cadrul competiției Bucharest Urban Athletics by Auchan, aflată anul acesta la cea de-a doua ediție. În total, peste 1000 de copii, tineri și seniori au participat duminică, 27 octombrie, la cele 3 curse competitive ale evenimentului (o milă, 800m și 3000m), precum și la proba necompetitivă Family&Kids pe un traseu de o milă.
Asociațiile Sport la Orice Vârstă și People for Sport au organizat pentru a doua oară consecutiv concursul de o milă pe asfalt din București, la Bucharest Urban Athletics by Auchan alergându-se, pe lângă proba de 1.609 metri, și două trasee de 800 metri, respectiv 3000 metri, dar și o cursă necompetitivă pentru întreaga familie, Family&Kids Run.
„Cea mai plăcută surpriză a fost prezența numeroasă a bucureștenilor la cursa necompetitivă de familie, unde am avut plăcerea de a alerga împreună cu tineri părinți alături de copii în cărucioare, numeroși copii de diverse vârste, familii care au ieșit la plimbare cu animalele de companie, dar și seniori care au ales să încerce, poate pentru prima dată, atmosfera unui concurs sportiv. Suntem încântați să vedem cum evoluează acest eveniment de la an la an și sperăm că la următoarea ediție vom avea și mai mulți participanți”,
au menționat organizatorii.
Bucharest Urban Athletics a fost organizat în colaborare cu Auchan, compania sprijinind evenimentul încă de la debutul din 2018.
„A fost o bucurie să vedem atâția oameni care au venit să facă mișcare și să se simtă bine la un eveniment deosebit: Bucharest Urban Athletics by Auchan, pe care îl susținem încă de la înființare, în calitate de partener principal și la organizarea căruia participăm în mod activ. Avem în misiunea noastră să susținem o viață mai sănătoasă prin alimentație și mișcare și dorim să facem posibil acest lucru la o scară cât mai mare. Le mulțumim tuturor celor care au participat și îi așteptăm și anul viitor, cel puțin în număr dublu. Felicităm organizatorii și le mulțumim în același timp și partenerilor noștri instituționali, de media, de produse și servicii care ne-au fost alături în susținerea acestui proiect”,
a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.
La cea mai lungă cursă, cea de 3000 de metri, s-au înregistrat 136 de finaliști, podiumul fiind ocupat de Ștefan Gavril (cu timpul de 8 minute și 32 secunde), Marian Coman (8’33’’) și Ion Luchianov (8’57’’), la Masculin, și de Adela Bălțoi (10’33’’), Maria Cristea (11’05’’) și Nastasia Fotu (11’19’’), la Feminin.
Cursa de o milă, 1609 metri, a fost finalizată de 148 de participanți, pe podium fiind clasați Dorin Rusu (4’07’’), Rick van Riel (4’09’’) și Cristian Luțic (4’15’’), la Masculin, și Mihaela Nunu (5’04’’), Adela Bălțoi (5’15’’) și Nastasia Fotu (5’39’’), la Feminin. La cursa de o milă au participat și 8 sportivi în fotolii rulante, cel mai rapid fiind Ioan Tudose (3’18’’).
Traseul de 800 de metri a înregistrat la linia de sosire 60 de participanți, podiumul fiind ocupat de Marian Coman (1’55’’), Andrei Rotaru (1’56’’) și Filip Tutu (1’57’’), la Masculin, și Mihaela Nunu (2’15’’), Adela Bălțoi (2’23’’) și Alexandra Coteciu (2’33’’), la Feminin.
Bucharest Urban Athletics by Auchan va avea loc și anul următor, organizatorii având în plan diversificarea probelor competitive și aducerea celor mai spectaculoase probe atletice de pe stadion în inima Capitalei.
# # #
Despre Bucharest Urban Athletics by Auchan
Bucharest Urban Athletics își propune să transpună probele atletice din stadion în mediul urban, în inima orașului, pentru a le aduce astfel în fața a cât mai multor spectatori. Evenimentul a debutat la București în 2018 cu 500 de participanți la trei curse competitive și una de familie desfășurate pe bulevardul Kiseleff, în a doua ediție reușindu-se dublarea numărului de concurenți. Proba vedetă a evenimentului o reprezintă cursa de o milă, unul dintre cele mai grele teste de viteză și anduranță pentru sportivii experimentați și, totodată, un test pentru amatorii care vor să experimenteze atmosfera unei competiții.
Bucharest Urban Athletics by Auchan este un eveniment organizat de Asociațiile People for Sport și Sport la Orice Vârstă, alături de Auchan în calitate de partener principal.
# # #
Despre Auchan Retail România
Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 2 supermarketuri Auchan, o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan şi platforma online www.auchan.ro. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Începând cu 2019, Auchan este partener principal al Federației Române de Ciclism în organizarea Turului Romaniei. Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc.